luni, 25 aprilie 2016

Ziua Pământului





În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. 


În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.


Ziua Pământului are ca scop
să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să educe cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.

 Curiozităţi despre planeta noastră


  • Ar fi nevoie de aproximativ 1,3 milioane de planete asemenea Pământului pentru a umple Soarele, care este o stea de dimensiuni medii.
  • Daca am face un tunel prin mijlocul Pământului şi cineva ar sări in el, ar dura cam 42 de minute pentru ca acea persoană să străbată tunelul de la un capăt la altul.
  • Lumina ajunge pe Pământ de la Soare in aproximativ 8 minute si 20 de secunde.
  • Exista mai multe organisme vii intr-o lingurita de pamant decât toţi locuitorii Terrei.
  • Înainte de apariţia copacilor Terra era acoperită de ciuperci uriaşe.
  • Galaxia noastra conţine probabil cel putin doua miliarde de planete asemănatoare Pământului.
  • Pe Pământ există în jur de 7.500.000.000.000.000.000 (7,5 miliarde de miliarde) de granule de nisip.
  • Nucleul Pământului este aproape la fel de fierbinte ca şi Soarele.
  • Pământul este singurul loc din sistemul nostru solar în care apa se gaseste in toate formele de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu