marți, 8 februarie 2022

Ziua Internațională a Siguranței pe Internet - Tu știi la ce se uită copilul tău?

 



Această zi are ca scop creșterea gradului de conștientizare  pentru un Internet mai bun și mai sigur, în care tehnologia este folosită nu doar în condiții de siguranță ci și într-un mod responsabil, critic și creativ.

E de la sine înțeles deja că interentul a devenit o parte importantă a vieții noastre. Internetul ne scoate din încurcătură de cele mai multe ori când avem nevoie de vreun sfat, rețetă de mâncare sau chiar atunci când nu avem dispoziția necesară să mergem la mall pentru a căuta un cadou, așa că recurgem la cumpărăturile online.

În ultimii ani, internetul a cunoscut o dezvoltare accelerată și este un sentiment extraordinar să ai o cantitate infinită de acces la informații și divertisment la îndemâna ta.

Copiii si adolescenţii sunt printre cei mai mari consumatori de internet, chat online, messenger. Însă, în afara informaţiilor interesante şi a multitudinii de jocuri, internetul este plin şi de informaţii inadecvate şi de pericole, iar copiii pot fi expuşi intenţiilor răuvoitoare ale unor persoane.

Una dintre cele mai mari primejdii la care se expun copiii şi adolescenţii când accesează Internetul în lipsa părinţilor este hărţuirea online.


Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet și 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o ipostază sexuală.

Potrivit studiului realizat de Organizația Salvați Copiii „Folosirea internetului de copii și adolescenți” în 2021, 37% dintre elevi afirmă că, în anul care a trecut, au fost jigniți sau deranjați pe Internet, iar 49 % dintre ei spun că s-a întâmplat să găsească online conținut care i-a făcut să se simtă inconfortabil. Situația este mai întâlnită în rândul copiilor sub 12 ani (6 din 10 afirmă acest lucru) și în rândul fetelor (54% vs 42% în rândul băieților). Violența fizică și verbală alături de nuditate sunt principalele conținuturi care i-au făcut pe copii să se simtă inconfortabil.

Cyberbullyingul , proliferarea știrilor false sau dependența de dispozitive digitale sunt doar câteva dintre fenomenele care s-au intensificat în ultima perioadă. Dincolo de acestea, există numeroase site-uri și grupuri online în care sunt distribuite, uneori contra cost, imagini (foto și video) cu copii în ipostaze compromițătoare. O mulțime de platforme online oferă inclusiv opțiunea de a descărca aceste materiale, creând milioane de replici ale acestor imagini. Astfel, publicarea imaginilor compromițătoare cu copii în spațiul virtual își pune amprenta în mod dramatic asupra vieții acestora pe termen indefinit.





 




















































































































Sursa

http://stiri.tvr.ro/impreuna-pentru-un-internet-mai-sigur---8-februarie--ziua-sigurantei-pe-internet--nu-tot-ce-vezi-sau-citesti-pe-internet-este-adevarat-_899303.html#view

https://www.edupedu.ro/ziua-sigurantei-pe-internet-conferinta-online-gratuita-pentru-parinti-si-profesori/

 https://miculrinocer.ro/controlul-parental-asupra-dispozitivelor-conectate-la-internet/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu