1 februarie 1958-Moartea eroică a fraților Șușman

La 1/2 februarie 1958, în satul Tranişu, comuna Valea Drăganului  frații Teodor jr. și Avisalon Șușman, membri ai unui grup de rezistență din Munții Apuseni sunt încercuiți de Securitate. Ei  preferă să ardă în șura asediată în care se adăposteau, decât să se predea.

Resturile arse ale grajdului unde au murit cei doi frați Șușman. Fotografie realizată de Securitate

La Răchițele era o familie numită Șușman. Șușman Todor. Și avea copii, Șușman Teodor, Traian, Emil,  Avisalon și Romulica, o fetiță, care era mai mică.
În 1948 o fujit în munți. Nu m-am întâlnit cu ei până în 1950… M-am întâlnit cu ei pe Valea Someșului. Erau patru. Șușman Teodor junior și Avisalon cu Jurju Mihai cu soția, Lucreția, care aveau un binoclu și supravegheau tot Someșul, drumu… Și acolo am stabilit că ar trebui găzduire pentru Șușman Todor pentru iarna lui 50 spre 51… Le-am aranjat găzduire la un cumnat al meu, Abrudan…
După 54 au rămas numai cei 2 frați, restul toți au fost decimați… Șușman Teodor jr și Avisalon o ars într- șură… O fost vânduți de cineva în 1958, Securitatea i-o încercuit… o fost vânduți, o fost trădați. Și într-o zi s-o dus Securitatea…. În fine, era o șură cu paie, o dat foc la șură. Ei s-o împușcat…

Fragment din interviul cu Vasile Moldovan, realizator Almira Enuță , 1997, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 832

     Timp de un deceniu grupul a fost semnalat în zona localităţilor Răchiţele, Dealul Boţii, Beliş, Râşca, Scrind,Mărgău, Călăţele, Călata, Săcueu, Morlaca, Brăişor, Hodişu, Valea Drăganului, Lunca Vişagului, Traniş (raion Huedin, jud. Cluj), Scărişoara (raion Câmpeni, jud. Alba), Poiana de Vaşcău, Budureasa, Ferice, Bunteşti, Sudrigiu, Onceasa .
     Activitatea grupului „Şuşman” în cele trei judeţe a fost favorizată în primul rând de amplasamentul localităţii Răchiţele, care, cu toate că era integrată administrativ în jud. Cluj, se învecina cu jud. Alba, dar şi cu jud. Bihor. în plus, moţii din Răchiţele, prin căile de comunicaţii montane, aveau legături strânse în regiunile Câmpeni şi Beiuş, atât din punct de vedere economic, cât mai ales al relaţiilor interumane. Această interdependenţă fusese consolidată în timpul celui de-al doilea război mondial, când, o dată cu ocuparea Huedinului de către armata maghiară, în septembrie 1940, pentru răchiţeni singurele posibilităţi de ieşire din munte au rămas Câmpeniul şi Beiuşul. După 1948, relaţiile personale avute în satele din judeţele Alba şi Bihor, mai ales de către familia Şuşman şi Mihai Jurj, aveau să fie menţinute şi utilizate pentru susţinerea activităţii grupului. 

Teodor ŞUŞMAN (junior), din Răchiţele, fiul Catrinei și a lui Teodor Şuşman , absolvent al Liceului Militar din Târgu Mureş. Între 1949-1958 este membru al grupului de rezistenţă din zona Răchiţele (condus de tatăl său până în 1951)
Visalon ŞUŞMAN, din Răchiţele, fiul Catrinei și a lui Teodor Şuşman,  absolvent al Liceului “Simion Bărnuţiu” din Cluj.
Între 1949-1958 este membru al grupului de rezistenţă din zona Răchiţele (condus de tatăl său până în 1951).
Teodor Şuşman (senior), conducător al mişcării de rezistenţă din zona Răchiţele (Cluj), condamnat în contumacie la 15 ani m.s., s-a sinucis în decembrie 1951 pentru a nu fi capturat de Securitate.
Catrina, soţia sa, a murit în urma torturilor şi a unei boli netratate;
Traian, cel de-al treilea fiu, a fost condamnat în 1948 la 1 an şi 6 luni închisoare corecțională pentru sprijinul dat grupului de partizani condus de tatăl său, apoi pedeapsa îi este majorată cu o condamnare administrativă de 36 luni, iar la eliberare i se stabileşte „domiciliu obligatoriu” în Bărăgan;
Emil, cel mai mic dintre fii, este şi el condamnat, în 1951, la 1 an şi 6 luni pentru sprijinirea partizanilor, fiind eliberat în ianuarie 1954;
fiica, Romulica, este condamnată în 1951 la 2 ani închisoare corecțională tot pentru sprijinul adus partizanilor, fiind eliberată în noiembrie 1953.
 Grupul Teodor Şuşman
În regiunea Huedinului a activat în primul deceniu al „republicii populare” unul din cele mai longevive grupuri de rezistenţă armată anticomunistă. Aceasta se datorează atât mediului geografic (o zonă montană), cât şi tipului de populaţie (munteni învăţaţi cu libertatea, foarte mulţi dintre ei fiind greco-catolici). Iniţiatorul său a fost Teodor Şuşman, un ţăran înstărit din comuna Răchiţele, judeţul Cluj, membru (sau simpatizant) al Partidului Naţional Liberal, intrat în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Om deosebit de influent în satul său, Şuşman senior a luat calea munţilor în momentul în care, în august 1948, a intervenit în favoarea fiilor săi mai mari, Teodor senior şi Visalon. Aceştia aveau să fie urmaţi în munţi de un frate mai mic, Traian. Cu toţiiporneau practic pe un drum fără întoarcere.
Alături de ei s-au mai aflat în diferite perioade Ioan Popa zis Ciota, Ioan Bartoş, Gheorghe Mihuţ, Mihai şi Lucreţia Jurj etc.
Zona de acţiune a grupului s-a extins, practic ei circulând între Huedin şi Munţii Bihariei. Pentru a supravieţui, partizanii stăteau în timpul verii în munţi, iar în timpul iernii se dispersau, găsindu-şi adăpost la susţinătorii lor în diverse localităţi. În anii 1950-1954, partizanii s-au implicat în acţuni care au iritat autorităţile, împotriva lor fiind trimise effective importante de Securitate, în acelaşi timp numeroşi localnici fiind forţaţi să devină informatori, aceasta şi cu scopul de a contrabalasa susţinerea de care se bucura Teodor Şuşman.
Pentru a le zdruncina moralul celor plecaţi în munţi, autorităţile au luat măsuri împotriva familiilor rămase în sate. Spre exemplu, familia lui Teodor Şuşman a fost practice distrusă: soţia a murit dtorită torturilor la care a fost supusă şi a unei boli netratate, unii din copiii săi au devenit fugari, în vreme ce alţii au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi şi închişi sau deportaţi. Cel mai probabl toate acestea, precum şi represiunea brutală şi extinsă a Securităţii asupra consătenilor săi din Răchiţele l-au determinat pe Teodor Şuşman senior să se sinucidă în decembrie 1951, chiar în comuna sa.
Pentru a supravieţui mai uşor, în 1952 partizanii s-au împărţit în două grupuri: unul a fost format din Mihai şi Lucreţia Jurj împreună cu Roman Oneţ, iar un altul din fraţii Teodor junior şi Visalon Şuşman. Primul a fost lichidat în iulie-august 1955 (Mihai Jurj a murit în urma rănilor, în vreem ce Roman Oneţ a fost condamnat şi executat), iar cel de-al doilea în februarie 1958 (fraţii Şuşman au refuzat să se predea în momentul în care au fost încjuraţi de Securitate, preferând să aradă de vii). Susţinătorii lor au făcut cunoştinţă din plin cu inumanele metode ale Securităţii şi au umplut Gulagul românesc.

Sursa: 
-https://www.memorialsighet.ro 
-Suferinţa nu se dă la fraţi...: mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958) /Cornel Jurju, Cosmin Budeancă. - Cluj-Napoca: Dacia, 2002